Blog
Salam-de-biscuiți-cu-nuci-și-stafide

Salam de biscuiți cu nuci și stafide

Salam-de-biscuiți-cu-nuci-și-stafide

Sigur ai mâncat salam de biscuiți făcut în casă de mama sau bunica. Dacă ți-e dor de acest gust
inconfundabil, prepară și tu cel mai ușor și gustos desert care îți aduce aminte de copilărie.

Ingrediente:

400g biscuiți simpli
100g nuci
100g stafide
150g unt
200ml lapte
100g zahăr
2 linguri cacao
Nucă de cocos
Esență de rom

Preparare:
Pentru început, rupe toți biscuiții în bucăți de aproximatv 1-1,5 cm, macină nuca și apoi amestecă-le pe
toate, împreună cu stafidele. Într-o crăticioară pune untul bucățele și lasă-l la foc mic să se topească.
Apoi adaugă zahărul și amestecă până se topește și el. Urmează laptele și lasă amestecul pe foc până ce
dă în clocot și și adaugă pudra de cacao. Amestecă până se omogenizează. Oprește focul și toarnă
esența de rom, apoi lasă acest amestec de-o parte la răcit.
Pune sosul de cacao peste amestecul de biscuiți, nuci măcinate și stafide și amestecă cu grijă până ce
lichidul se încorporează complet. Amestecul obținut se așază peste folie de prospețime pudrată cu nucă
de cocos și se formează salamul. Se păstrează la rece 3-4 ore sau peste noapte pentru a se combina
foarte bine aromele. Apoi taie salamul felii și servește-l cu plăcere. Îți vei aduce aminte de gustul
copilăriei.
Poți face salamul și cu alune, fistic, bucățele de ciocolată, migdale sau fructe confiate.
Poftă bună îți dorim și te mai așteptăm la noi cu rețete delicioase!